Evenimente
Sâmbătă, 27 august, la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău s-a desfășurat cea de-a doua Ediție a Concursului de șah rapid Cupa "Sfânta Maria", organizat de Parohia “Sfantul Gheorghe” Bacău în colaborare cu ACS Regional de Sah Nord–Est Bacău, adresat tuturor categoriilor de vârstă.
În Duminica Sfintei Cruci, 27 martie, de la ora 17.00, preoți din zona de Sud a Bacăului s-au rugat împreună, sub protia pr. protopop Eugen Ciuche, pentru cei bolnavi și în suferință. La comuniunea de rugăciune a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.
Înscriindu-se în seria activităților de tip școală de vară organizate pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în perioada 16-22 august, la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacău s-a organizat a IV-a ediție a „Școlii din tinda Raiului”.
La marea sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh 2021, cu binecuvântarea IPS Ioachim, la sfârșitul Sfintei Liturghii, am avut deosebita bucurie să premiem elevii de la Școala Gimnazială Nr. 10 Bacău, care au participat la Concursul Internațional „Împreună cu Hristos prin lume, la început de mileniu III”, desfășurat în cadrul Proiectului E-twinning „Limbă, Cultură și Spiritualitate românească”, ediția a V-a.
Duminică, 23 mai 2021, după Sfânta Liturghie, în Biserica „Sfântul Gheorghe”, Bacău, a fost oficiată slujba de prohodire a Părintelui Vasile Radu fost paroh al acestei biserici.
În Duminica Tomii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepioscop Ioachim a sfințit Așezământul social-filantropic Samarineanul milostiv de la Parohia Sfântul Gheorghe, Bacău.
30 de familii de bătrâni primesc alimente pentru masa pascală.
Sâmbătă, 24 aprilie, dupa procesiunea cu icoane, am avut alaturi de noi, la slujba Vecerniei de Florii, preoți din Bacău şi din împrejurimi.
În ajunul Sărbătorii Intrarea Domnului în Ieruslaim, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni și icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au fost purtate în procesiune prin cartierele parohiei Sf. Gheorghe, Bacău.
Biserica Sfântul Gheorghe din Bacău în zi de sărbătoare. Foto 22 aprilie 2021.