Duminică, 23 mai 2021, după Sfânta Liturghie, în Biserica „Sfântul Gheorghe”, Bacău, a fost oficiată slujba de prohodire a Părintelui Vasile Radu fost paroh al acestei biserici.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, preoți din întreaga eparhie și credincioși din urbea băcăuană și-au luat rămas bun de la cel care a fost consilier eparhial în administrația Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, protopop al Protoieriei Bacău, frate întru slujire, părinte duhovnicesc și un bun administrator și ctitor înnoitor al bisericii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Câteva crâmpeie din viața regretatului părinte au fost evocate de către PC Conf. univ. dr. Arhim. Miron Vasile de la Facultatea de Teologie „Sf. Apostol Andrei”, Constanța.
La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat un cuvânt de compasiune familiei îndoliate, preoților și fiilor duhovnicești, făcând un portret în cuvinte al celui trecut la cele veșnice:
"Iubiții mei
Pentru regretatul părintele Vasile Radu astăzi este zi de paști, este vorba de „paștele” personal al acestui paradigmatic preot, misionar al ortodoxiei noastre moldave. Dumnezeu a rânduit ca plecarea lui să fie în cea mai frumoasă perioadă a anului liturgic, în perioada Penticostarului. Și cum la Dumnezeu nimic nu este întâmplător căci totul este har, totul este providență, El știe de ce a chemat pe slujitorul său în perioada pascală la Dânsul.
În felul în care l-am cunoscut personal, viața părintelui Vasile Radu a fost un urcuș permanent spre Înviere. A urcat pe scara virtuților împlinind voia Lui, fiind conștient de prezența inefabilă a lui Dumnezeu în ostenelile sale sacerdotale.
Indurerată familie
În astfel de împrejurări de obicei, se face un bilanț al faptelor celui ce pleacă din această lume. Fiecare își asociază viața lui cu viața părintelui. Fiecare își aduce aminte de circumstanțele și de momentele trăite după sfaturile și învățămintele părintelui Vasile.
Distinsa doamna Iuliana soția părintelui, împreună cu cele trei minunate fiice au trăit și trăiesc în aceste trei zile suferința despărțirii, știind cât a contribuit părintele Vasile la unitatea familiei, la pregătirea intelectuală și spirituală a fiicelor lui pentru a putea face față asperităților acestei vieți.
Preoții, prietenii, notabilitățile, dar mai ales fiii și fiicele duhovnicești ai părintelui Vasile, a căror număr îl știe Dumnezeu, simt și aceștia o pierdere, auzind de mutarea din această lume a celui care le-a fost îndrumător.
În ceea ce mă privește mărturisesc că, auzind de plecarea părintelui Vasile în viața de apoi, am trăit sentimentul unei despărțiri de un părinte apropiat sufeltului meu.
De altfel, părintele a fost unul dintre cei mai fervenți misionari ai ortodoxiei românești de la sfârșitul milenului al doilea și începutul celui de al treilea .
La momentul acesta al nașterii sale în ceruri încerc să pun în lumină câteva gânduri care le păstram ascunse în vistieria inimii despre paradigmaticul Părinte.
Nu vă voi vorbi în cele ce urmează, nici în calitate de coleg de seminar, sau de superior ierarhic în care m-am aflat ulterior, nici măcar în calitate prieten de suflet, cum ne-am declarat cândva, hălăduind săptâmâni întregi, indiferent de anotimp, pe drumurile desfundate ale comunelor și satelor din partea de sud ale județului Bacău, ci, mai curând, în calitate de pelerin spre acel Emaus cosmic și euharistic, în care Providența a rânduit să mă regăsesc cu Părintele Vasile Radu, de-a lungul activității sale de slujitor.
Amintirile pe care le am legate de Părintele Radu Vasile, sunt încă din 1972, când, ca elev seminarist la Seminarul de la Mănăstirea Neamț și ca fiu duhovnicesc al Eparhiei Romanului și Hușilor, treceam pe la Catedrala Sfintei Cuvioase Parascheva de la Roman. Aici, într-un context mai personal, ierarhul de pioasă amintire, General de armată Partenie Ciopron, avea să-și arate generozitatea și bunătatea sa proverbială, oferindu-mi un ajutor financiar pentru studii. Atunci l-am întâlnit pe consilierul economic, Pr. Vasile Radu, la care mă trimisese ierarhul să primesc acei bănuți și am cunoscut latura filantropică a acestui vrednic slujitor, pentru că, adăugase în plicul ierarhului și un ajutor din partea sa, îndrumându-mă să-mi cumpăr cărți de patristică și omiletică.
Întorcându-mă după aproximativ zece ani de la misiunea mea din Occident, voiam să cunosc activitatea misionară a preoților noştri din eparhie.
Atunci l-am reîntâlnit pe părintele Radu Vasile și am constatat, spre bucuria mea, imaginea preotului receptiv la schimbările și mutațiile timpului. Părintele mi-a dat imaginea preotului misionar, a preotului neplafonat, a preotului permanent conștient de rolul și misiunea sa în această lume versatilă și plină de incertitudini. Pentru mine, nu a fost doar un preot teolog inspirat și erudit, un preot misionar paradigmatic, ci și un administrator sau chivernisitor al treburilor bisericești perfect și perfecționist, mereu actual, un liturghist sau un liturg desăvârșit, un trăitor al Liturghiei și nu numai un slujitor al ei, un omilet hrisostomian și un pedagog harismatic, ci, mai presus de acestea, un om duhovnicesc smerit, în care, teofanic, transapare chipul nemuritor al lui Dumnezeu.
Cu părintele Radu am parcurs peste 50 de mii de km, parcurgând întreaga eparhie. Îl provocam adesea la discuții de înalt nivel pastoral și treologic, cultural, literar, etc. și mă simțeam uneori impresionat de multitudinea cunoștințelor ce le avea în domenii diverse. Vorbea cu tact, protocolar și solemn, asemenea marilor prediatori clasici, de odinioară. Vorbea totdeauna cursiv, sigur pe cunoștinețe sale. Îl ascultam cu interes. Vorbele lui curgeau ca o apă ce ieșea dintr-un izvor răcoritor care curge neîntrerupt. E păcat să oprești sau să pui stavilă unui izvor care țâșnește dintr-o stâncă și se prelinge pe un șipot așa de frumos.
Părintele Radu Vasile, în opinia mea, trebuie socotit, o personalitate marcantă a acestei eparhii.
Jertfindu-se pentru Biserica lui Hristos, a inclus la această jertfă şi familia, şi pe d-na Preoteasă Iulia, care i-a fost alături susținându-l în toată activitatea preoțească desfăşurată.
A împlinit cu recunoștință și demnitate misiunea la care a fost chemat de Dumnezeu, a fost un preot cu deosebite calități sufletești și intelectuale, un părinte pentru păstoriții săi, sfințind, învățând și sfătuind. A știut să fie un model pentru preoții din eparhie, dar și pentru credincioșii din parohiile unde și-a desfășurat activitatea pastoral-misionară, fiind alături de cei aflați în suferință, de cei rămași singuri sau de cei ce au purtat pe trupul lor semnele bolilor.
În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate și preoților din Protopopiatul Bacău cele mai profunde gânduri de compasiune și iubire duhovnicească, rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul său în Împărăția cerurilor și să-l așeze între casnicii și prietenii Săi!
Veșnică să-i fie pomenirea!"