Născut, crescut, educat într-o familie înstărită, Constantin Brâncoveanu, asemeni înțelepților din Pateric, a știut că totul se poate permite, până la credință. De aici, nimic nu mai este negociabil ori vrednic de discuție. În și pentru Hristos trăiești sau mori. Indiferent ce oportunități ai sau ce propuneri ți se fac. Cu o avere impresionantă, pentru otomani și chiar pentru Occident, Brâncoveanu Constantin a șocat întreaga lume când, refuzând islamul, a fost ucis împreună cu Constantin, Ștefan, Radu și Matei, adică băieții săi. Inspirat de Duhul Sfânt, acest martir al neamului românesc ne va vorbi de-a pururea până unde se poate merge în această existență lumească. Atunci, ca și acum, ”lumea civilizată” a Occidentului n-a înțeles mai nimic. În fața ambasadorilor, înaintea morții, întrebat dacă alege convertirea la islam și, prin aceasta, viața, tronul, averea, cariera politică și, poate în primul rând, viața fiilor săi, Mare Principe a declinat oferta. A rămas cu Hristos împotriva tuturor până la capăt. A uimit, a șocat, a bulversat o întreagă societate. Astăzi, în biserică l-am pomenit dimpreună cu o mână de credincioși. Pozele de mai jos sunt imaginea zilei de 16 august 2014. Câteva flori și liniște și porumbe de ziua Brâncovenilor,
Image